Armata

În Republica Moldova suveranitatea, independenţa, unitatea, integritatea teritorială şi democraţia constituţională sunt garantate de Armata Naţională. Asta citesc în Constituţie. Deci, înţeleg, că Forţele Armate repreizintă una dintre cele mai importante instituţii ale statului, chemată să protejeze caracterele şi atributele lui.

Cu regret, trebuie să constatăm că statul nostru nu are forțe militare. Câteva regimente de care dispune Chișinăul, slabe și ineficiente, nu sunt capabile să îndreptățească misiunea constituțională a Armatei noastre. Acest lucru însă nu poate să nu fie pe placul Moscovei și al Tiraspolului, cu care avem de reglementat niște chestiuni de ordin teritorial.

Recent presa din Federaţia Rusă a început să dea semne de nelinişte, iar oficialii de la Tiraspol să facă spume la gură. Ceea ce mă face să cred că decizia actualilor guvernanţi de la Chişinău de a înzestra tehnic armata noastră este justă, capabilă să impună respectul vecinilor de la răsărit. O eventuală creștere a capacității forțelor militare de pe malul drept al Nistrului ar face ca Armata Națională să fie cât de cât comparabilă cu unitățile paramilitare ale regimului neconstituțional de la Tiraspol.

Dacă politicienii de la Moscova sau Tiraspol au toate motivele de neliniște, altfel ar trebui însă să se prezinte lucrurile la Chișinău. Dar nu e chiar așa. Federația Rusă, ca urmare a adoptării de către Parlamentul Republicii Moldova a proiectului de lege în cauză, și-a reactivat imediat agentura din Basarabia. Toți aceștia încearcă acum să demonstreze în fel și chip că autorităţile moldovene, procurând opt avioane și opt elicoptere militare, ar anula, chipurile, caracterul de neutralitate al statului. Se mai afirmă că acest lucru va îngreuna procesul de reglementare a conflictului transnistrean și că Bugetul va avea de suferit, iar banii, de fapt, trebuie redirecționați spre sferele sociale.

Problema transnistreană rămâne nesoluționată mai bine de douăzeci de ani, exact atâta timp cât Republica Moldova nu a avut armată capabilă să-i apere intersele și suveranitatea, inclusiv asupra regiunii de est, ocupată abuziv de Federația Rusă. Cu siguranță, este imposibil să lupți cu ursul de la răsărit (care ține subțiori arme nucleare și nu flori), iar cazul Georgiei este relevant, chiar dacă nu unul simptomatic. O armată puternică însă ar reda Chișinăului mai multă îndrăzneală și ar genera mai multă autoritate în fața marilor puteri.

Netralitatea Republicii Moldova, râvnită atât de mult de politicienii rusofili de la Chișinău, este una dintre cele mai păguboase prevederi constituționale, promovată cu insistență de clasa politică moldoveană începând cu anul 1991. Un element ce nu este capabil să soluționeze problemele noastre de integritate teritorială. Doar le păstrează în stare latentă, iar când vor izbucni din nou, vom fi luați prin surprindere, ca de atâtea ori, fără forțe armate serioase, apte să opună rezistență unui eventual pericol extern. Nemaivorbind de alte chestiuni de interes regional sau european, pe care ar trebui să le avem și noi ca stat. Lumea de azi e într-o schimbare dinamică permanentă, iar Republica Moldova nu are capacitate să se integreze plenar în procesele ce au loc în lume, neutraliatea ei fiind, de fapt, funia ce o ține legată de interesele Federeației Ruse în zonă și o împiedică să se apropie, în primul rând, de România, dar și de restul spațiului Nord Atlantic.

Rusia și reprezentanții intereselor ei în Republica Moldova sunt deranjați de o eventuală sporire a capacităților militare ale statului dintre Prut și Nistru. De aceea au și sărit cu toții, fiind preocupați, chipurile, de neutralitatea Basarabiei. De fapt, ceea ce îi interesează este imperturbabilitatea intereselor Kremlinului în această zonă, iar o armată, cel puțin eficientă, dacă nu puternică, a Chișinăului ar da multă bătaie de cap Moscovei și regimului de la Tiraspol.

Din ceea ce debitează agentura rusească de la Chișinău, nu se vede clar legătura dintre caracterul neutru al unui stat și armata acestuia. Sunt atâtea elemente, menționate în Constituție, menite să fie protejate de armată. Inclusiv neutralitatea. Cu ce, eventual, vor fi apărate acestea? Cu târnăcopul? Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat cu Moldova lui Ștefan cel Mare, dacă Marele Domnitor, de dragul neafilierii militare, ar fi lăsat ostașii la vatră? Cu siguranță că Principatul ar fi fost imediat ocupat de una dintre puterile timpului și ar fi dispărut de pa harta politică. Asta, poate, își doresc cei ce pledează pentru lichidarea forțelor militare?

Este necesar ca Armata Națională, alături de învățământ, sistemul medical și securitatea națională, să devină una dintre instituțiile fundamentale ale Republicii Moldova. Aceste domenii trebuie să reprezinte prioritatea Guvernului, iar prin intermediul Bugetului să fie alocate în permanență sume de bani importante pentru întreținerea și dezvoltarea lor. Sunt atâtea alte domenii unde statul poate și chiar trebuie să diminueze cheltuielile.