Cât de mult și-au dorit basarabenii alegeri prezidențiale directe?

Un simplu calcul aritmetic, făcut, în mod special, pentru cei ce și-au dorit alegerea șefului statului de către întreg poporul, scoate în evidență următoarele:

La urne au ieșit aproape 54 % din electorat.

Dintre aceștia, peste 8% au reprezentat voturile exprimate din România și străinătate.

Respectiv, în Basarabia propriu-zisă, au votat în jur de 45% din persoanele cu drept de vot.

Un număr impresionant de peste 200 de mii de alegători au fost incluși în listele suplimentare.

Adică peste 12%.

Dacă scoatem din acest procentaj voturile diasporei, ajungem la concluzia că vreo 4% (cam 70 de mii de alegători) au ajuns acolo, în marea lor parte, din Transnistria, cetățeni moldoveni, dar care sunt departe de subtilitățile politicului basarabean. Trecem aici cu vederea aspectele legate de turismul electoral și cum a fost posibil de realizat acesta.

Deci, doar 40% din cetățenii cu drept de vot, de pe malul drept al Nistrului, au votat la aceste alegeri.

O bună parte (din această categorie face parte și subsemnatul) au votat din convingeri strict cetățenești, nu neapărat ca suporteri ai alegerilor directe ale șefului statului.

Din numărul votanților, foarte mulți sunt conectați la realitățile din Federația Rusă, pentru care președintele este un fel de „bojikă” ce ar trebui să rezolve problemele vulgului. În mare parte aceștia fiind alogenii.

Rezultatele ultimului referendum consultativ în această chestiune au arătat că nici măcar 1/3 din populație nu agreează ideea alegerii președintelui direct de către cetățeni, iar rezultatele de ieri vin sa confirme acest lucru.

Apar întrebările firești:

De ce, oare, s-a insistat atât de mult pe această problemă?

Să nu fi fost clar, din start, că populația nu-și dorește alegeri directe ale șefului statului?

Era, oare, nevoie de cheltuieli astronomice ca să ajungem să avem un președinte ales de o treime din populația țării?

Ce autoritatea va avea acesta în comparație cu unul ales de un parlament reprezentativ?

Nu ne mai întrebăm despre alte aspecte, ce rezultă din votul de ieri, legate măcar și de securitatea noastră, inclusiv cea electorală.

Basarabenii nu au votat pentru președintele Republicii Moldova! Pot fi învinovățiți de acest lucru? Eu cred ca nu! Vinovați sunt unii politicieni vanitoși, ce se vedeau deja șefi peste o populație debusolată de 3 milioane de oameni!


De ce Vladimir Filat a vrut acte de identitate în limba rusă?

Eu am buletin de identitate eliberat în 1998 și va trebui să-l schimb anul viitor. Între timp, am văzut că autoritățile țării noastre au început să perfecteze alt tip de acte, modificând forma acestuia, dar, culmea, spre deosebire de al meu, rubricile din cel nou sunt transcrise în două limbi: română și rusă.

Din start vreau sa accentuez, ca să fie clar pentru toată lumea: nu am nicio treabă cu limba rusă, dar nu pot să înțeleg de ce în țara asta, unde româna are statut de limba de stat, actele oficiale trebuie să fi perfectate și în limba rusă? La ce mai folosește limba oficială?

Şi, ca să mă lumineze statul meu în aceste chestiuni, nu stau mult pe gânduri și hai să arunc povara frământărilor pe umerii îmbrăcați în sacouri catifelate ale celor pe care îi întreținem din banii noștri, cel puțin o dată la cinci ani, când ajungem să ne facem pașapoartele. Intru, deci, falnic, pe „registru.md”, văd că staul îmi oferă posibilitatea să mă adresez on – line reprezentaților acestuia și îmi spun, cum pot, oful:

„ Bună ziua,

De ce Buletinul de identitate și pașaportul cetățenilor Republicii Moldova conțin denumiri de rubrici în două limbi: română și rusă? Locuim, totuși, în Moldova și avem o minoritate rusă doar de aproximativ 5 (cinci!!!)% din totalul populației!

Dacă tot dorim să ne integrăm în Uniunea Europeană și dacă tot insistăm, în opinia mea nejustificat, să fie bilingve, nu ar fi fost mai bine să le faceți în română și engleză? Ar fi arătat mai …. europene, decât în rusă, limba unei țări care nu intenționează să se integreze în UE, iar în ultimul timp s-a statuat pe poziții antagoniste cu comunitatea internațională democratică!”

Exact asta am scris! Nici mai mult, nici mai puțin! Vorba multimilenară a neamului nostru mega-informatizat și ultra-securizat: ce tapezi cu tastatura, nu dai de-a dura!

Între timp, uitasem deja de micul meu răvaș, expediat demult pe adresa Întreprinderii de Stat „CRIS” Registru”, ca să recepționez, astăzi, pe poșta electronică, următoarea scrisoare:

„Buletinul de identitate și pașaportul se perfectează conform Regulamentului privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova, aprobat prin Hotarîrea Guvernului nr.125 din 18.02.2013.

ÎS „CRIS” Registru” nu este în drept de a comenta Hotarîrea Guvernului.

Menționăm, că propagarea ostilității, a disprețului față de limba oricărei naționalități, crearea obstacolelor la funcționarea limbii de stat și a altor limbi pe teritoriul republicii, precum și lezarea drepturilor cetățenilor din motive de limbă implică răspunderea în modul stabilit prin legislație. Limba rusă, ca limbă de comunicare între națiunile din fosta Uniune RSS, se folosește pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între națiuni, ceea ce asigură un bilingvism național-rus și rus-național real. (Legea nr.3465 din 01.09.1989)”

Hopa! Bănuiam eu, desigur, că actele de identitate ar fi trebuit să fie perfectate de instituția vizată în baza vreunui act normativ, dar, sincer să fiu, credeam că o hotărâre, prin care să se instituie „un bilingvism național-rus și rus-național real”, strecurat, pentru a îmblânzi Kremlinul, într-o lege din 1989, putea fi adoptată de Guvernul Tarlev, Greceanâi, dar nu am putut presupune că așa ceva a fost promovat chiar de Guvernul democrat și proeuropean al lui Vladimir Filat!

Deci, trebuie să înțelegem că, atâta timp cât au fost comuniștii antiromâni în fruntea țării, am avut o singură limbă oficială, iar lozinca „Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști” a presupus, de fapt, că Moldova va fi, după asta, cu … două limbi de stat, dintre care una, „ca limbă de comunicare între națiunile din fosta Uniune RSS”, va domina, în realitate, limba oficială, stabilită în Constituție?!

Se pare că, adoptarea, aproape pe neobservate, a unei asemenea hotărâri, ca tribut plătit comuniștilor, nu i-a cam servit la nimic lui Vladimir Filat, deoarece, peste doar câteva zile, a fost destituit din funcția ce o deținea.

Dacă nu greșesc, Curtea Constituțională a adoptat, pe timpul guvernării lui Voronin, o hotărâre, prin care stabilea că perfectarea actelor de stare civilă se face doar în limba de stat, ceea ce presupune, inevitabil, că buletinele de identitate şi a pașapoartele, elaborate în baza acestor acte de stare civilă, trebuie să conțină doar date  în limba română.

După această scrisoare „lămuritoare”, am, totuși, o neclaritate: neperfectarea de către Întreprinderea de Stat „CRIS” Registru” a buletinelor de identitate în alte limbi (găgăuză, ucraineană, bulgară, țigănească, ebraică, etc.), vorbite în Republica Moldova, presupune că angajații acestei instituții și autoritățile statului nostru propagă ostilitatea şi disprețul față de limba acestor etnii şi sunt pasibili de „răspunderea în modul stabilit prin legislație”, așa cum s-a insinuat, nejustificat pentru atribuțiile unui birou de pașapoarte, că o poate păți subsemnatul?


Doar un pic despre facturile pe care le au de plătit basarabenii

În 1945 Germania a fost împărțită în 4 zone de ocupație. Nici una dintre acestea nu a fost mai importantă decât celelalte, în măsura în care să fie considerată succesoare statală a poporului german. Erau niște rupturi de țară, pe scheletul cărora puterile aliate din cel de al doilea război mondial au încropit două state distincte: Republica Federală Germania și Republica Democrată Germania, ambele având suveranitatea statală restrânsă. Această limitare se păstrează, la unele capitole, și până în zilele noastre.

Cu toate acestea, Republica Federală Germania a reușit să își asume rolul dominant în opera de unificare a celor state germane. Germania de Vest nu a recunoscut niciodată Germania de Est, iar, imediat după 1989, au sprijinit financiar (și nu doar financiar!) partea de est.

Din câte cunosc, pentru a reuși să-i readucă pe nemții din Est la nivelul celor din Vest, acest sprijin continuă și în zilele noastre.

La fel de dramatică a fost și soarta României. După 1944, suferind rupturi teritoriale considerabile, Bucureștiul a reușit, totuși, să-și păstreze, cât de cât, independența. În perioada comunistă, chiar dacă au fost unele tentative, România nu ar fi putut să realizeze lucruri mari vis-a-vis de Basarabia. Altceva e perioada de după 1990, când autoritățile române au reușit, cam modest în opinia mea, să sprijine Chișinăul logistic și financiar.

Spun modest, deoarece cred că e de obligația României, ca și a Germaniei, sau a oricărei alte țări ce are, sau a avut teritorii înstrăinate, să sprijine, inclusiv financiar, frații cotropiți.

Spre deosebire de nemți, care au fost sfâșiați în patru părți, România s-a retras din Basarabia, reușind să-și păstreze restul teritoriului intact.

Nu vreau sa intru în polemici despre actul de acceptare a ultimatului din 26 iunie 1940. Este bine știut exemplul Finlandei, o țară mult mai mică decât România, ce urma să fie reîncorporată în imperiul de la răsărit și care, din noiembrie 1939 până în martie 1940, a reușit să se apere cu eroism de hoardele sovietice și să sufere pierderi teritoriale nesemnificative.

Iar dacă noi basarabenii suntem rusificați pe alocuri, strămoșii noștri fiind deportați sau omorâți prin înfometare, bisericile distruse și preoții schingiuiți, școlile naționale închise și limba română interzisă, câte un pic din toate astea se trag și din acel act de părăsire, fără niciun foc de armă, de către administrația de la București a propriului teritoriu.

Iar acum, după toatea acestea, cineva de la București ne solicită facturi pentru ajutorul acordat de Țara mamă.

Cine își poate imagina un Cancelar German solicitând facturi nemților din Est pentru sprijinul acordat?!

Eu unul nu pot să-mi închipui acest lucru.

Noi, prin sângele înaintașilor noștri, trădați la un moment dat, am plătit aceste facturi demult!

Și câți bani nu ni s-ar fi dat, nicio sumă nu va putea acoperi leziunile de pe trupul Basarabiei și din sufletul românilor de la est de Prut!

Poate  oare premierul moldovean, ofensat de către cineva de la București, sa devena mai unionist peste noapte?

Poate oare cineva de la București, care în toiul campaniei de parafare de către Chișinău a acordului de asociere la UE și în plin război economic cu Moscova, să meargă la Ungheni și să anunțe sus și tare că moldovenii nu vor avea gaze românești nici în această iarnă, să apropie Basarabia de România?

Pot oare basarabenii, urmărind tot felul de țipălăi cu portavocea în mână, scandând lozinci patriotice, să redevină unioniști?

Cred că nu!

Mai degrabă, aceste acțiuni, vor îndepărta ziua Unirii cât mai departe.

Păcat! Se crează impresia că anume cineva de la București lucrează conștient împotriva interesului național al României. 


De ce unii nu acceptă hotărârile Curţii Constituţionale?

Aseară m-am uitat mult la televizor. Astăzi dez-de-dimineaţă, pe reţelele de socializare. Călăresc internetul ca să văd reacţiile tuturor la Decizia istorică a Curţii Constituţionale din 5 decembrie. Mulţi dintre cei care ar fi trebuit, în opinia mea, să se bucure, o tratează, de fapt, cu reticenţă.

De ce? Nu ştiu. Dar, poate, ştiu.

Unii spun că CC şi-ar fi depăşit competenţele, încercând să oficializeze Limba Română. Alţii consideră că, oricum, articolul 13 din Constituţie nu va fi modificat nici de actuala componenţă a Parlamentului, nici de următoarele foruri legiuitoare. Ceilalţi afirmă că mai bine am mai fi aşteptat încă vreo 20 de ani, să se schimbe definitiv clasa politică, care va revizui actuala Constituţie, sau, poate, să adopte alta nouă, fără sintagma aberantă de „limba moldovenească”, iar decizia de ieri ar crea un precedent periculos pentru democraţia din R. Moldova.

Curtea Constituţională, pornind de la prerogativele ei, doar a stabilit că Declaraţia de independenţă este corp comun cu Constituţia şi, fiind actul de constituire a R. Moldova, are caracter de prioritate. Constituţia unei ţări poate fi modificată, anulată, schimbată, iar Declaraţia de Independenţă rămâne intactă. Dacă este anulată, dispare şi statul. De aceea, ea, Declaraţia de Independenţă, şi principiile stipulate în conţinutul ei au caracter de prioritate. Anume asta a făcut Curtea Constituţională: a interpretat cadrul constituţional, luând în calcul anume acest aspect.

Magistraţii Curţii Constituţionale au decis că prevederile constituţionale ale Declaraţiei de Independenţă au prioritate şi de aceea, oriunde vor apărea noţiuni ce contravin acesteea, vor prevala cele din Declaraţie. Bine ar fi dacă acel articol 13 ar dispărea, dar nu este obligatoriu acest lucru. De azi înainte sintagma eronată de „limbă moldovenească” va trebui să fie percepută în conformitate cu prevederile constituţionale ale Declaraţiei de Independenţă şi citită ca „limbă română”, iar în viitor să fie folosită varianta declarată ca fiind corectă.

Să admitem că peste 20 de ani se va putea modifica articolul 13 sau se va reuşi adoptarea unei constituţii noi, în care va fi prevăzută denumirea de limbă română. Sau va fi omis acest aspect. Cine ştie? Dar nimeni nu poate garanta că, încă peste alţi 20 de ani, nu vor apărea alţi „lingvişti” şi vor întoarce roată istoriei împotriva adevărului ştiiţific, recroind Legea Fundamentală după calapod stalinist.

De aceea, considerăm că Hotărârea Curţii Constituţionale de ieri este  în conformitate cu normele constituţionale şi justă din punct de pedere al aspectelor ştiinţifice ale problemei şi vine să pună punct, o dată şi pentru totdeauna, unei dispute sterile, ce durează de mai bine de două decenii, despre denumirea corectă a limbii noastre.

Putem afirma, oare, că în Declaraţia de Independenţă a statului nostru se conţin prevederi ce ar trebui prohibite pentru societatea moldoveană? Nu, desigur! De ce, totuşi, unele persoane publice de la noi, mă refer aici la cele cu viziuni democratice, sunt deranjate de textul actului de constituire a Republicii Moldova? Să fie la mijloc doar denumirea corectă a limbii noastre, sau mai sunt şi aspectele ce fac trimitere la Pactul Ribbentrop-Molotov, la prezenţă militară rusă pe teritoriul R. Moldova etc.?

De ce anumite persoane se fac a uita că Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi irevocabile? Şi acceptă decizii ale acestei instanţe doar când le convine şi nu le intersectează interesele economice?

În mod normal, toţi ar trebui să exclamăm acum: mulţumim, Curtea Constituşională, că ne-ai luat o belea de pe cap şi putem ieşi onorabil din această istorie neghioabă legată de denumirea limbii ce o vorbim! Chiar suntem liberi să ne apucăm serios de lucru pentru binele acestei populaţii debusolate, ce vrea să mănânce!


Dragă Termocom!

Am citit știrea despre cele 30 de milioane (în altă parte s-a scris de 40 de milioane!) de Euro, împrumutaţi de Banca Mondială Republicii Moldova pentru fuzionarea CET 1, CET 2 şi Termocom într-o singură companie până la sfârştul anului.

Citind ştirea, am realizat cum autorităţile vor, de fapt, să reunească cele trei companii falimentare.

Cu 30 de milioane (sau, poate, 40 de milioane!) de Euro autorităţile VOR MUTA cădirea Societăţii pe Acţiuni „Termocom” de pe strada Tudor Vladimireascu, nr. 6, un pic mai spre est, pe strada Vadul lui Vodă, nr. 5, în curtea CET 1.

Iar de pe str. Meşterul Manole, nr. 3, VOR COBORΠîn jos, tot în curtea CET 1, clădirea, cu tot cu furnale, a CET 2.

Astfel va fi realizată fuziunea definitiv!

Da, da! E posibil. Am văzut aşa ceva pe Discovery. Te poţi încadra într-o sumă chiar mai mică!

După asta, promit autorităţile, dar şi Banca Mondială, consumatorii nu vor mai aştepta câte o oră ca apa caldă să ajungă în robinete.

Chiar și caloriferele vor fi mai calde, iar temperatura din apartamente se va regla automat, în funcţie de vremea de afară.

Personal sunt bucuros. Şi soția, şi copiii.

Chiar dacă pe ţevile de apă caldă curge, uneori câte 60 de minute, doar rece, rotind contoarele de apă fierbinte, aceasta fiind, în realitate, aruncată în sistemul de canalizare, iar noi (noi, toți!!!), plătind preţul corespunzător gigacaloriei, ne dublăm, astfel, cheltuielile, suntem mai mult decât siguri că după fuziune vom aştepta doar câte o jumătate de oră, iar apa nu va fi mai semirece, ci semicaldă.

Mulţumim pe această cale Băncii Mondiale, Autorităţilor Republicii Moldova, dar şi celor ale Municipiului Chişinău, Societăţilor Termocom şi CET 2, dar, nu în ultimul rând, CET 1, care promite, că va mai lua un împrumut de 30 de milioane (dar, mai degrabă, de 40 de milioane!) de Euro ca să-şi facă şi un site în limba română.


Legionarii pravoslavnici

De la un timp, o pleiadă de tineri basarabeni, buni români pe timpuri, nu mai sunt unionişti. Şi nici nu mai vor ca Basarabia să se integreze în Uniunea Europeană.

Eu le zic legionari pravoslavnici! Un fel de struţocămilă.

Aceştia promovează insistent Biserica Ortodoxă Rusă, pe Patriarhul Kiril şi pe reprezentanţii Mitropoliei Moldovei. Chiar dacă oficial se consideră mai români decât toţi românii, nu uită să înjure cu prima ocazie Statul Român şi structurile europene, pe motiv că primul acceptă, iar ultimile promovează insistent unele idei inacceptabile de către orice creştin.

Peste noapte, preşedintele Partidului Euroasiatic, o mişcare panslavistă din Rusia, mult prea controversatul Aleksandr Dughin, a devenit ideologul lor, iar ei se mângâie cu gândul că acesta le-a zis odată că i-a citit şi (chiar!) îi respectă pe românii Eliade, Noica şi Ionescu.

E dreptul lor să creadă şi să promoveze ce le trăsneşte prin cap. Chiar şi inepţii de genul că Moldova e “partea care a devenit întreg” şi că foştii interfrontişti sunt cei mai buni prieteni ai moldovenilor, care, vine vorba, dacă ar fi fost să fie după vrerea lor, Moldova nu ar mai fi existat.

Ceea ce cred eu e că un basarabean nu are cum să fie împotriva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Din simpul motiv că România este deja în această comunitate şi e o prostie crasă să crezi că, păstrarea a peste trei milioane de români sub influenţă rusească, va fi benefică acestora. Cine gândeşte astfel, sau e naiv, sau e rău-intenţionat.

Cine îşi poate imagina cum, din dorinţa de a salva Neamul Românesc de „homosexualii” de la Bruxelles, România este ruptă din Comunitatea Europeană?

Sunt mai mult decât sigur că multe trebuiesc schimbate în Uniunea Europeană. Dar, atâta timp cât românii sunt deja acolo, locul nostru e lângă ei. Avem şansa ca, împreună cu alte forţe sănătoase din UE, să punem umărul la schimbarea lucrurilor în bine.

Intuim de ce insistă legionarii pravoslavnici să păstreze Basarabia separat de România. Asta este misiunea pe care o au de o îndeplinit cei ce îi ghidează „spiritual”.

Dar ce li se oferă în schimb Bucureştiului şi Chişinăului, deopotrivă?

„Raiul” euroasiatic!

Un spaţiu geografic, în care singura normă de drept este voinţa personală a lui Putin, Nazarbaiev sau Lukaşenko! În care creştinii ortodocşi abia de reprezintă o jumătate din populaţie, dintre aceştia declarându-se religioşi doar vreo 30%, iar capul Bisericii îşi retuşează în Photo Shop ceasul de peste 30 de mii de Euro de pe mână. O structură politică ce deţine cele mai mari resurse naturale, iar toată populaţia trăieşte sub limita sărăciei, deoarece nu este capabilă să gestioneze treburile statului şi doar o mână de oameni este în drept să dispună de acestea.

Ar mai fi de enumerat multe dintre „avantajele” integrării euroasiatice. Nu este cazul să o facem aici.

Un singur lucru mai e de adăugat. Ţara în care mişcările xenofobe au atins culmi inimaginabile nu va fi capabilă niciodată să îi accepte pe români. Fie ei şi pravoslavnici. Îi va sugruma, aşa cum a făcut-o de atâtea ori de-a lungul istoriei.

Ruşii nu ne regăsesc în conceptul lor anacronic de panslavism!

Iar dacă istoria îmi oferă doar o şansă din două – sau să fiu cu ruşii pravoslavnicii, în spaţiul euroasiatic, sau cu românii ortodocşi, în Uniunea Europeană – eu vreau să fiu cu românii mei!

Şi la bine, şi la rău!


TVR revine în Basarabia?

La Bucureşti a fost semnat acordul ce permite deschiderea unui studiou teritorial al Televiziunii Publice Române la Chişinău. E o ştire ce bucură enorm, mai ales că deschiderea acestui studiou în Basarabia trebuia realizată mai demult şi evitată cu orice preţ exluderea TVR din grilele consumatorilor de programe dintre Prut şi Nistru.

Ceea ce deranjează este că „Guvernul şi autorităţile Republicii Moldova vor asigura atribuirea către Televiziunea Română a unui segment din primul multiplexor cu acoperire naţională în noul sistem digital, aflat în etapa de introducere.Citatul este din ştirea apărută în mass-media şi, cu siguranţă, trebuie înţeles ca atare: până sistemul digital nu va fi dat în funcţiune, basarabenii nu vor avea TVR.

Introducerea noului sistem este programată pentru 2015, dar, ştiind cum se mişcă lucrurile în această parte a lumii, cu siguranţă vom aştepta încă ani mulţi. Şi România ar fi trebuit să treacă la emisia în format digital încă în 2012, dar, din câte cunosc, acest lucru nu a fost realizat până în prezent. Există semnal digital în cabluri, oamenii îl recepţionează la antenele satelit, dar noi încă nu avem o emisie terestră în format DVB. Şi nici nu va fi în timpul cel mai apropiat.

Singura speranţă e ca autorităţile moldovene să oblige, aşa cum au promis, operatorii de cablu să introducă programele TVR în grila lor. Cum e cu obligarea cuiva să execute ceva, o ştim foarte bine. Şi apoi, marea parte a basarabenilor, locuitori ai satelor noastre, nu au conexiune la cablu.

Soluţia găsită de Guvernele de la Chişinău şi Bucureşti e bună, dar nu şi satisfăcătoare. TVR trebuie să revină pe deplin în spaţiul mediatic al Basarabiei, de unde a fost exclus pe nedrept în timpul guvernării comuniste. Dacă nu ar fi aşa, de ce SRTV ar avea toate şansele să câştige procesul intentat Republicii Moldova la CEDO? Iar statul Republica Moldova este obligat să pună la dispoziţia acestei televiziuni o frecvenţă naţională analogică, iar mai târziu, una digitală, aşa cum au promis cei care au câştigat alegerile în 2010.